Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, a comentat situația venirii lui Daniel Pancu pe banca lui Poli Iași, pentru ediția viitoare de Liga 1. După despărțirea de Mircea Rednic, moldovenii caută soluții pentru postul de antrenor principal, iar „Pancone” este varianta numărul 1 în acest moment.
Oficialul ieșean susține că există negocieri cu actualul președinte de la Rapid, iar șansele ca fostul atacant din Giulești să preia conducerea tehnică a lui Poli sunt mari. Paraschiv crede că un răspuns final în această privință ar putea avea loc la jumătatea săptămânii viitoare.
Încă de când a fost înlăturat de pe banca Rapidului, Daniel Pancu și-a exprimat opțiunea de a continua ca antrenor, chiar dacă a acceptat postul de președinte. Discuțiile cu „Pancone” nu se vor împotmoli din cauza banilor, mai susține Paraschiv, întrucât fostul atacant este dornic să redevină tehnician.
„Nu neg faptul că este dorit Daniel, eu mi-l doresc pe Daniel Pancu, încă sunt multe virgule, multe necunoscute de pus la punct, dacă v-aș spune acum că asta aș minți. Probabil că la mijlocul săptămânii viitoare vom afla. Daniel este unul ca și mine, dacă se întoarce acasă, nu se întoarce pentru bani. Banii sunt ultima problemă în discuția cu el. Cu Mircea a fost o discuție prietenească, ne-am gândit că e mai bine ca fiecare să o ia pe drumul lui, a fost mai mult decât un antrenor. Iașiul în continuare are probleme cu bugetul, nu e o situație atât de gravă ca în februarie 2020, dar eu zic că ne putem propune mai mult”, a declarat Ciprian Paraschiv la Digisport.
Mircea Rednic a avut vineri o discuție cu președintele lui Poli Iași, Ciprian Paraschiv, în urma căreia s-a hotărât să nu fie prelungit contractul dintre cele două părți. Înțelegerea lui Mircea Rednic cu Poli Iași expira la finalul acestui sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER